1. CE SUNT GAZELE DE ȘIST (GDS)

Gazul de şist este acel gaz natural captiv în interiorul formaţiunilor de şist, în porii unor roci dure, cu permeabilitate si porozitate scăzută şi care se află la o adâncimi de circa 3 – 5 km. Deoarece nu se gaseste compact, in pungi de gaz, precum gazul natural convențional, acest gaz se mai numeste gaz neconventional. Gazul de sist, fiind captiv in stratul de roca, trebuie intai sa fie eliberat din fiscurile rocilor, pentru a putea fi adus la suprafață. Acest lucru se face prin folosirea unei metode extrem de noi la nivel mondial, folosita pe scară largă in unele state din SUA (15 state din SUA au interzis aceasta metodă, se va demonstra că nu intamplator), numită fracturare hidraulică (de mare volum).

Important de menționat că, până acum, in România nu s-a extras acest tip de gaz, nici macar experimental. Nu există specialisti români care să cunoasca aceasta tehnologie altfel decât din prezentările firmelor americane care o aplică deja.
Problema 1. Consum imens de apă, resursă in scădere si din ce in ce mai pretioasa la nivel global. Metoda necesită pomparea unei cantități imense de apă pentru fiecare fracturare. 20-30 de milioane de litri de apa retrasă altor utilizări (agricol, consum casnic si industrial) si care modifică substanțial configurația subsolului, intr-un mod necontrolabil. S-a calculat că pentru perimetrul Chevron din zona Bârladului, pentru fracturarea intregului perimetru la capacitatea maxima), este necesară o cantitate de apă egală cu consumul municipiului Bârlad pentru 300 de ani (intr-o zonă extrem de săracă in resurse de apa, cum este Bărladul).
Problema 2. Aditivii chimici. Unii toxici si cancerigeni. Pe lângă cantitatea enormă de apă, amestecul conține 0,5 % aditivi chimici. Până aici nimic grav. Doar ca 0,5% din 30 milioane de l de apă inseamnă 150 de tone de aditivi chimici!. Brosurile de prezentare ale companiilor ne linistesc: substante folosite pentru detergenti. Oare sa fie asa? O privire atenta asupra cocktailului de chimicale folosite (atunci când se poate afla, prin diverse metode, compoziția lichidului de forare, deoarece rețetele sunt proprii fiecărei companii si sunt protejate de secretul comercial), ne arată că din 760 de substantee identificate, 70 sunt toxice iar 29 sunt considerate cancerigene (metanol, glicol, naftalină, formadelhidă, clorură de benzil etc.). 150 de tone per fracturare. Un put se fractureaza, in medie, de 18 ori. Problema este că ele nu rămân la adâncimea inițială, ci migreaza, impreună cu apa, prin fisurile rocilor, ajungând, in timp, in panza freatica, pe care o contamineaza iremediabil.
Problema 3. Fisurarea puțurilor.

Pe lângă infiltrarea substantelor in pânza freatică, care este un proces ce necesita o perioadă mai lungă de timp, există poluarea imediata, datorită fisurilor căptuselii puturilor.

Problema 4. Poluarea atmosferică.

Reprezentanții industriei ne vor spune că este o energie verde. Nimic mai neadevărat. Pe lângă cantitățile imense de energie utilizate la transportul aditivilor chimici, al cantității imense de apă, la realizarea fracturării si la recuperarea gazului si lichefierea lui, adăugăm 9% din cantitatea de gaz metan care se elimină ân atmosferă, intenționat sau accidental. Metanul are un efect de seră mult mai puternic decât dioxidul de carbon, de 105 ori mai mare.
Problema 5. Deversarea aleatorie a lichidului de foraj.

Companiile sunt acolo pentru profit. Orice km parcurs in plus costă. Astfel, in nenumărate cazuri, semnalate chiar de oameni din industrie, se alege, in locul transportului apei contaminate catre centre de epurare a apelor uzate (procedeu extrem de costisitor), deversarea lor in rauri, pe campuri, in paduri. Fara nici cea mai mică remuscare. Reduce costurile. Imaginati-va cum va arata asa ceva intr-o tara in care se taie copacii sub ochii Garzii de Mediu! Si in care directorul Garzii Nationale de Mediu, Florin Diaconu, unul din cel mai vocal apărător al beneficiilor gazelor de sist si dezinformator cras pe toate canalele de televiziune unde este invitat, va fi cel care va avea grija ca apa contaminată să nu fie deversată “accidental” in răuri, lacuri, păduri, pe terenurile agricule si neagricole!